Asus si cele patru tablete
Noile tablete Eee ale Asus au aparut la CES 2011. Compania a anuntat patru astfel de produse.
Eee Pad MeMo, o tableta de 7,1 inci (18 cm) ce ruleaza Android 3.0, include un stylus, desi ecranul este de tip tactil capacitiv. Are capabilitati video de 1080p si include un port micro HDMI.
Eee Pad Transformer functioneaza tot cu Android 3.0, dar ecranul tactil este mai mare, de 10,1 inci. Tableta foloseste chipset NVIDIA Tegra 2 si are un keyboard dock optional, care nu doar ii confera aspectul unui notebook, dar si extinde autonomia bateriei pana la 16 ore de functionare. Are doua camere integrate, una de 5 megapixeli si alta de 1,2 megapixeli pentru video chat. Ca si MeMo, Transformer include un mini port HDMI pentru output video de 1080p.
Eee Pad Slider este aproape identica modelului Transformer, insa cu tastura incorporata. Procesorul este Nvidia Tegra 2.
Nu in ultimul rand, Eee Slate EP121 de 12,1 inci, pe baza de Windows 7 Home Premium in locul Android, are un ecran cu rezolutie de 1280×800 si unghi de vizualizare de 178 de grade si integreaza CPU dual-core Core i5, pana la 4GB de RAM DDR3. Stocarea este in varianta SSD de 32 sau 64GB, extensibila prin carduri SD, SDHC sau SDXC.
Conectivitatea include Wi-Fi 802.11n, Bluetooth 3.0 si doua porturi USB 2.0, precum si mini output HDMI. Camera este una singura, de 2 megapixeli, are stylus capacitiv si nu include tastatura fizica, dar poate fi atasata una prin Bluetooth sau USB.
Vanzarile pornesc cu Slate, chiar din aceasta luna, de la 1.000 dolari, iar din aprilie va urma Transformer, de la 400 dolari. Slider va intra la vanzare din luna mai, de la 500 dolari, si cu acelasi pret va ajunge la raft si MeMO, din iunie.
Iata si clipul de prezentare a tabletelor, cu specificatii si tot tacamul:
Sursa: Electronista